26/10/2026
⛪ 100 DE ANI DE CREDINȚĂ, RUGĂCIUNE ȘI BINECUVÂNTARE! 🙏❤️
Un secol de istorie. Un secol de rugăciuni. Un secol în care credința a unit generații!
Astăzi, 26 octombrie 2026, Biserica Ortodoxă din Șoșdea, județul Caraș-Severin, împlinește 100 de ani de la sfințire! ❤️
Ieri, 25 octombrie, întreaga comunitate a trăit momente de o profundă emoție și încărcătură spirituală, într-o zi de mare sărbătoare, care va rămâne, cu siguranță, în istoria satului și în sufletele celor prezenți.
Această aniversare deosebită a fost binecuvântată de prezența Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, alături de părintele paroh Sorin Belu , de slujitorii Sfântului Altar și de credincioșii veniți să ia parte la acest moment istoric.
❤️ 100 de ani în care, între zidurile acestei biserici, s-au înălțat mii de rugăciuni, s-au vărsat lacrimi de bucurie și de durere, s-au botezat copii, s-au unit destine și au fost conduși pe ultimul drum oameni dragi.
Generații au trecut pragul acestui sfânt lăcaș, fiecare lăsând în urmă o poveste, o rugăciune și o parte din sufletul său.
Iar ieri, după un secol, credința ne-a adunat din nou împreună, amintindu-ne că o biserică nu înseamnă doar ziduri, ci oameni, rădăcini, tradiție și legătura neîntreruptă dintre trecut, prezent și viitor.
📸 Am avut bucuria și onoarea de a surprinde prin obiectivul aparatului foto aceste clipe deosebite. Prin fotografiile realizate, îmi doresc să păstrez vie emoția unei sărbători care merită să fie transmisă mai departe, din generație în generație.
📷 Toate fotografiile de la slujba aniversară pot fi vizualizate și descărcate de aici:
🔗 https://s.go.ro/40r000wu
🙏 Dumnezeu să binecuvânteze această biserică, pe slujitorii ei și întreaga comunitate@!