16/10/2026
Pe la nouă și jumătate am ajuns în acest loc și m-am oprit puțin.
Mi-au plăcut mult culorile, plantele și senzația că nu este un loc de cazare, ci că ar putea fi "acasă" la cineva care chiar locuiește aici. Aveam dreptate. După câteva clipe pe ușa din stânga imaginilor, care se vede mai puțin din pricina plantelor (minunate plante!), a rafturilor și a băncuțelor din lemn, a ieșit un bărbat înalt care a început să aranjeze ceva prin micuța lui "curte". Privindu-l doar din spate, mi-a plăcut imaginea lui de om boem, dezordonat, cu părul cărunt și creț; avea ceva de roman, sau de film fain. Am tras câteva cadre cu aparatul foto, pe care era un obiectiv mai "lung".
Apoi a intrat înapoi în bârlog fără să apuc să îl văd bine. Și m-am apropiat să văd mai bine lucrurile din "curte", plantele și ce tot aranja acolo.
Când am ajuns în dreptul ușii am auzit venind spre mine o întrebare în italiană (parafrazez): Mi faccio un caffè. Ne vuoi uno anche tu?
M-am uitat în spate, să mă asigur că nu mai era cineva spre care să fi fost de fapt direcționată întrebarea. Nu eram decât eu.
Așa că am zis în ce italiană m-am priceput că "desigur".
Cum să fii invitat de un localnic la o cafea în Matera și să refuzi?😄
Localnicul meu s-a prezentat politicos "Tonio", mi-a prezentat câinele "il mio amico, Timo", și a pus pe plită micuțul espresor manual de aragaz, emblematic pentru această țară cu tradiție bogată în ale cafelei.
A urmat un fel de podcast sau interviu în care am descoperit cine era interlocutorul meu și în ce fel de scurt-metraj minunat intrasem pentru jumătate de oră.
O să mă abțin să redau aici toate detaliile discuției care m-a purtat prin Matera, Cuba, Africa și alte locuri minunate.
Dar lucrul minunat este că am poposit în casa unui artist, plină de schițe și picturi, de figurine din lut și tuf, de acrilice, pensule și pigmenți.. M-am simțit ca acasă lângă Adriana🥰.
Tonio era (An)Tonio Contangelo, un cunoscut sculptor din Matera, un om cu o viziune specială asupra materialelor folosite în sculptură, potrivită un pic cu acea "ars poetica" a lui Arghezi.
Gazda mea mi-a oferit ceea ce ar fi lipsit în mod trist din această scurtă și fascinantă călătorie: latura umană, profund artistică și înrădăcinată în tradiția locului cu toate frumusețile ei.
Și cred că aș fi putut sta la taifas cu Tonio multe ceasuri, dar am primit un apel telefonic.
Puține erau persoanele pentru care aș fi întrerupt discuția; printre ele sunt soția, mama, copiii și.. dirijorul propriu🤭. Și el era.
Așa că după alte 10 minute de vorbit, 90% italiană, engleză restul, m-am scuzat și am pornit spre propriile realități cu inima plină de emoția unei întâlniri pe cât de improbabilă, pe atât de firească și de umană.