Ela Nomad

Call Directions Website Contact the business

Ela Nomad "Avem o lume de văzut și nimic de pierdut"
(2)

Dragilor weekendul ăsta aflăm dacă Banatu-i fruncea. Pentru prima dată aici. Cine recunoaște unde mă aflu are o înghețat...
23/10/2026

Dragilor weekendul ăsta aflăm dacă Banatu-i fruncea. Pentru prima dată aici. Cine recunoaște unde mă aflu are o înghețată 😁

22/10/2026

La ce toamnă e afară nu puteam rămâne prea mult acasă. Am plecat în explorare prin Vâlcea și am dormit în pădure. Uite cm a fost.

Sunt liniștită că trăiesc în România.Citesc despre tensiunile din marile orașe europene, locuri în care, până nu demult,...
21/10/2026

Sunt liniștită că trăiesc în România.
Citesc despre tensiunile din marile orașe europene, locuri în care, până nu demult, plecam fără să-mi pun prea multe întrebări. Și mă gândesc că lumea la care priveam cu admirație începe să nu mai pară chiar atât de sigură.

Știți vorba aia: „M-aș duce în pădure și n-aș mai vrea să știu nimic”?
Ei bine, weekendul trecut chiar asta am făcut. Am stat vreo trei zile în pădure, am avut internet cu porția și mi-am făcut puțină ordine în gânduri. Fără să simt că trebuie să fiu la curent cu tot ce se întâmplă în lume, fără zgomot.

Și, Doamne, ce toamnă e afară! Ce culori!
Am fost la Mălaia, în județul Vâlcea, într-un loc de care m-am atașat tare mult, Casuta din Padure Malaia. Și numele nu e doar de decor. Chiar e în pădure, pe traseul spre Cascada Scoruș
Iar lângă căsuță sunt și două căruțe cu coviltir, transformate în spații de cazare.

Ghiciți unde am stat noi? Exact!
Afară au fost 5 grade peste noapte, iar la noi înăuntru, 27–28. Două aeroterme și-au făcut treaba de minune. Am dormit la căldură, în mijlocul pădurii, cu sunetul râului pe fundal.
Și să-mi spună mie cineva că trebuie să pleci din țară ca să trăiești experiențe inedite!

Dar știți ce mi-a plăcut la fel de mult ca locul? Oamenii. Gazdele ne-au răsfățat la Terasa cu Bunătăți, bistroul de lângă căsuță, cu mâncare foarte bună. Iar dacă ajungeți pe aici, chiar și numai pentru o masă, vă rog eu să încercați papanașii cu dulceață de afine.

Dacă vreți să rămâneți mai multe zile, las și câteva informații practice.
Căsuța din Pădure are două apartamente și două camere cu băi proprii, în total 12 locuri de dormit. În perioadele reci se închiriază integral, iar în sezonul cald există și posibilitatea închirierii individuale. Prețurile sunt între 250 și 350 de lei/noapte/cameră.
Căsuța are ciubăr și terasă cu foișor și grătar.

Cazarea în căruțele cu coviltir pornește de la 350 de lei/noapte. Ciubăr există și aici.

Să nu credeși că am stat prea mult pe loc. Am făcut o drumeție la Cascada Scoruș, am ajuns la Mănăstirea Mălaia și am parcurs o porțiune din Cheile Latoriței.

Mălaia este stațiune turistică, chiar dacă poate mulți dintre voi nici nu ați auzit încă de ea. Iar Munții Lotrului sunt absolut spectaculoși în octombrie

Și am mai făcut ceva în weekendul ăsta, dar despre asta vă povestesc separat. Nu-i de bine și nici nu are legătură cu locul despre care vă scriu acum.
Mie nu-mi prea mai vine să plec din România acum.

Vreau să mă bucur mai mult de locurile pe care le am aproape. Avem spectaculos acasă! Desigur, trebuie căutat mai bine și spus tuturor atunci când îl găsim.

Și exact asta fac eu acum. Vă spun că în Malaia există un loc despre care știu sigur că o să vă placă.

Voi ce părere aveți? Ați început să vă doriți mai mult concedii aproape de casă sau veți continua să călătoriți în străinătate la fel ca până acum?

Dacă vă place locația și doriți să vă cazați la pensiune sau la căruță, vă las și un nr direct pentru rezervari - 0745129570

Cât de exotic sună să faci un city break în Oltenița? În tinerețile mele ușor apuse, printre primele întâlniri cu iubitu...
20/10/2026

Cât de exotic sună să faci un city break în Oltenița?
În tinerețile mele ușor apuse, printre primele întâlniri cu iubitul de atunci, soțul de azi, s-au consumat și pe aici. El, din Călărași, eu, din București. Fără griji, dar și fără prea mulți bani, nu ne permiteam bilete de microbuz până la destinația fiecăruia, așa că ne întâlneam la mijloc, la Oltenița.

Și uite că, după 18 ani, am ajuns din nou în zonă. De data asta, la Chirnogi, unde am participat la inaugurarea primei borne Via Danubiana din județul Călărași.

Am început ziua în natură, la vărsarea Argeșului în Dunăre, unde am aflat câte ceva despre biodiversitatea locului și păsările care trăiesc aici. Apoi am pornit spre Chirnogi, unde am descoperit un loc care mi-a mers direct la suflet – Colecția Muzeală Etnografică Dunărica.

Găzduită într-o casă țărănească, colecția adună peste 2.000 de obiecte donate de localnici. Ii, țesături vechi, monede, obiecte din gospodărie și tot felul de lucruri care, la prima vedere, pot părea banale, dar care spun povești despre viața oamenilor de aici. În spatele colecției se află un om pasionat de istorie și tradiții, care a reușit să adune laolaltă o mică parte din memoria comunității.

Și, pentru că la noi ospitalitatea nu se povestește, ci se trăiește, am fost întâmpinați cu pâine și sare, iar apoi am luat prânzul în curtea muzeului. Mâncare locală pregătită la ceaun de oameni primitori. Genul acela de experiență pentru care îmi place să călătoresc prin România.

Dar motivul întâlnirii noastre a fost Via Danubiana, un proiect care își propune să pună în valoare Dunărea și locurile de pe malurile ei. În județul Călărași, traseele însumează aproximativ 145 de kilometri și pot fi parcurse pe jos, cu bicicleta sau cu caiacul.

Iar ruta despre care vă povestesc astăzi este cea care pornește de la Greaca, trece prin Chirnogi și continuă spre Oltenița. Un traseu în care descoperi nu doar Dunărea și natura ei, ci și sate, povești locale și oameni care păstrează tradițiile vii.

Aștept vara ca pe pâinea caldă ca să ajung la plaja Dunărica din Chirnogi, sau „Dubai”, așa cm îi spun localnicii, datorită nisipului fin și auriu. Și probabil am să fac și o excursie la Tutrakan, sau Turtucaia, așa cm îl cunosc românii, pentru că de la Oltenița poți ajunge în Bulgaria și pe apă.

Azi a fost frumos! Călătoriile au un fel aparte de a ne purta înapoi în timp, iar când se adună oameni care cred în potențialul locurilor, care le pun poveștile în valoare și care își doresc să le facă mai cunoscute, România devine și mai frumoasă.

Voi ce părere aveți despre amenajarea unui traseu ecoturistic de-a lungul Dunării? Credeți că un astfel de proiect ar putea pune în valoare natura, tradițiile și comunitățile locale și ar atrage mai mulți turiști în zonele mai puțin cunoscute ale României?

19/10/2026

Un loc de picnic superb în apropiere de București.
Salvează clipul și hai la plimbare, România e superbă

Sunt bine, mulțumesc! Recunoaște cineva locul?
19/10/2026

Sunt bine, mulțumesc! Recunoaște cineva locul?

18/10/2026

Am dormit la 4 grade în mijlocul pădurii.Cât de frig e noaptea într-o căruță cu coviltir?
Am încercat asta la Mălaia în Vâlcea. Uite cm a fost

Când ați cumpărat ultima dată un ziar tipărit? Eu citesc presa zilnic, doar că o fac online. Având părinți tipografi de ...
16/10/2026

Când ați cumpărat ultima dată un ziar tipărit?

Eu citesc presa zilnic, doar că o fac online. Având părinți tipografi de meserie, mirosul de cerneală proaspătă îmi este tare familiar. La noi în casă erau mereu ziare și reviste.

Și totuși, de când ne-am obișnuit cu lejeritatea de a naviga printre știri pe telefon, nu mai pusesem de mult mâna pe un ziar tipărit.
Până astăzi. Când am apărut chiar eu în el!

Dragilor, mă găsiți în paginile 6–7 ale ziarului Click, într-un material de două pagini despre un subiect tare drag mie - cazările inedite, în special experiența de a dormi într-o căruță cu coviltir. Este una dintre experiențele despre care v-am tot povestit și pe care le-am trăit în călătoriile noastre. Încă una urmează curând.

Pentru mine, această apariție în presă înseamnă recunoașterea unei munci în care am pus ani de zile timp, energie, creativitate și mult suflet.

Acum câțiva ani, când mă întreba cineva cu ce mă ocup și răspundeam că sunt creator de conținut, mă loveam uneori de priviri mirate. Era un job greu de explicat, pe care nu toată lumea îl considera o meserie în adevăratul sens al cuvântului.

Astăzi, facturile mele se plătesc din acest job. Din poveștile pe care le spun, din locurile pe care le descopăr, din materialele pe care le filmez și le editez, din orele petrecute în fața calculatorului și din toate lucrurile care nu se văd neapărat atunci când dați scroll.

Când tu centrezi, tu dai cu capul, nu prea mai există program fix de opt ore. Dar, în același timp, am libertatea de a-mi organiza viața, de a călători, de a descoperi locuri noi și de a transforma pasiunea mea într-o meserie.
Așa că astăzi mă bucur de momentul ăsta.

Mulțumesc tuturor celor care ne urmăresc, ne citesc poveștile și călătoresc alături de noi.

*iar dacă vă interesează subiectul din ziar, vă las în primul comentariu al postării un video super frumos.

Ce faci în fața unei invazii? Te înarmezi, fugi sau construiești un oraș întreg sub pământ, în care să te ascunzi dacă l...
15/10/2026

Ce faci în fața unei invazii? Te înarmezi, fugi sau construiești un oraș întreg sub pământ, în care să te ascunzi dacă lumea de deasupra dispare?

În Albania, răspunsul a fost, într-o bună măsură, betonul. Mult beton.

Dacă ai ajuns vreodată în Albania, probabil ai observat că buncărele sunt aproape imposibil de ignorat. Le întâlnești pe marginea drumurilor, pe câmpuri, pe plaje, pe dealuri, prin sate și orașe.

În timp ce unele sunt aproape înghițite de vegetație, altele au fost transformate în cafenele, spații artistice sau mici afaceri. Toate spun o poveste despre o țară care, timp de decenii, s-a pregătit pentru un război care nu a mai venit.

Regimul comunist condus de Enver Hoxha s-a aflat la putere între 1944 și 1985. Atunci Albania a trecut printr-o perioadă de izolare internațională extremă, iar conducerea țării a cultivat permanent teama unui atac din exterior. După ruptura de Uniunea Sovietică și, ulterior, îndepărtarea de China, paranoia regimului și obsesia pentru apărarea teritoriului au căpătat proporții greu de imaginat.

Soluția dictatorului paranoic a fost un program uriaș de fortificare a țării, cunoscut drept „bunkerizarea” Albaniei.
Se vorbește frecvent despre 750.000 de buncăre construite în această perioadă, însă cifra este disputată, iar numărul exact nu este cert.

Nu vorbim doar despre niște mici construcții din beton, a construit complexe subterane gigantice, concepute pentru a funcționa ca adăposturi și centre de comandă în cazul unui atac nuclear.

Noi am vizitat Bunk'Art 1, aflat la marginea Tiranei, și Bunk'Art 2, din centrul capitalei. Iar experiența de acolo îți schimbă complet perspectiva asupra acestor construcții.

Bunk'Art 1 este, fără exagerare, un loc grandios, impresionant și, în același timp, înfricoșător.
Imaginează-ți un complex cu cinci niveluri subterane și 106 încăperi, construit în secret, în interiorul muntelui, pentru a putea adăposti conducerea militară și politică a țării în eventualitatea unui atac devastator.

Inaugurat în iunie 1978, buncărul avea inclusiv o sală de adunări și spații destinate conducerii de stat. Nu era un simplu adăpost în care să te refugiezi până trece pericolul. Era gândit ca un centru de comandă care să permită continuarea activității conducerii chiar și într-un scenariu de război nuclear.

Când intri, treci prin tuneluri și coridoare lungi, descoperi camere, încăperi de comandă și spații care păstrează atmosfera unei lumi în care totul era organizat în jurul unei singure idei - supraviețuirea în cazul unui atac.

Câtă muncă, câte resurse și câtă energie au fost investite pentru a pregăti o țară întreagă pentru un dezastru care poate nu avea să se întâmple niciodată!

În centrul Tiranei am vizitat și Bunk'Art 2, amenajat într-un fost adăpost antiatomic al Ministerului de Interne. Construit între 1981 și 1986, acesta avea 24 de încăperi și era destinat protejării conducerii ministerului în cazul unui atac chimic sau nuclear.

Dacă Bunk'Art 1 te impresionează prin dimensiune, Bunk'Art 2 te duce mai aproape de o altă latură a regimului - mecanismele de control, supravegherea și represiunea exercitate asupra populației.
Muzeul vorbește inclusiv despre Sigurimi, poliția politică folosită de regimul comunist pentru a urmări și persecuta presupuşii opozanți.

Iar când ieși din aceste locuri și continui să călătorești prin Albania buncărele sunt încă acolo.
Multe nu au fost folosite niciodată pentru scopul pentru care au fost construite. Au rămas în peisaj după prăbușirea regimului comunist, iar astăzi fac parte din identitatea vizuală a țării.
Voi știați povestea buncărelor din Albania?

Address

Bucharest
041955

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Ela Nomad posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Business

Send a message to Ela Nomad:

Shortcuts

Share