17/01/2026
PECO a apărut într-o Românie în care comerțul cu petrol era strict controlat de stat. Numele venea de la Petrol și Comerț și desemna rețeaua națională prin care se distribuiau carburanții într-o economie planificată, unde nimic nu era la întâmplare.
În anii ’60–’80, stațiile PECO erau simple și funcționale. Nu existau branduri concurente, nu existau promoții, nu existau magazine. Nu alimentai singur. Angajatul venea, deschidea p***a, alimenta cu combustibil și nota cantitatea. Clientul aștepta. Totul avea un ritm lent, aproape ritualic.
Benzina nu era un produs de consum liber. Se economisea, se calcula, se primea uneori cu restricții. Mașinile erau puține, iar oprirea la PECO era un moment important al drumului, nu o formalitate. Dacia 1300, ARO, camioanele și autobuzele de stat erau imaginea obișnuită a acelor ani.
Prețurile erau stabilite centralizat și erau identice în toată țara. Nu conta dacă erai la oraș sau la sat, la munte sau la mare. PECO funcționa după aceleași reguli peste tot.
În anii ’90, PECO a rămas pentru o perioadă principalul furnizor de carburanți din România, chiar dacă piața începea să se schimbe. Treptat, alimentarea s-a modernizat, au apărut benzinăriile private, iar vechiul sistem a dispărut.
Dar cei care au trăit acea perioadă își amintesc clar:
PECO nu era despre grabă.
Era despre ordine, așteptare și drum.
Așa arăta comerțul cu petrol în România de altădată.
