16/04/2026
Uneori, liniștea nu mai e liniște.
Se așază greu, ca un aer care nu mai circulă...
E doar un „prea mult” care nu știe să se numească,
o prezență care nu face zgomot,
dar nici loc nu mai lasă...
E ca un gând pe care îl amâni
până când devine respirație ținută prea mult...
Pentru că uneori,
nu lipsa schimbă totul,
ci prezența care nu știe să lipsească din când în când...
Pentru că uneori, chiar și oamenii potriviți pot deveni prea mult… dacă uită să mai lase loc pentru respirație...