Lili Sandu Photography

Lili Sandu Photography Contact information, map and directions, contact form, opening hours, services, ratings, photos, videos and announcements from Lili Sandu Photography, Photographer, Bucharest.

21/04/2026

I love being a mom Hallelujah ! ❤️

“Nu se uită la cameră, n-o să-l prinzi în poză pentru ca nici la noi nu stă!” .așa a început ședința foto pentru Matias,...
03/02/2026

“Nu se uită la cameră, n-o să-l prinzi în poză pentru ca nici la noi nu stă!” .așa a început ședința foto pentru Matias, care tocmai a împlinit 2 ani. 🎈

Ce-i drept, la această vârstă, lumea e mult prea interesantă ca să „stai la poze”, cu atât mai mult cu cât era pentru prima oară într-un studio, cu atâtea lucruri noi de explorat.

Părinții erau convinși că privirea lui va fi oriunde altundeva, numai spre obiectiv nu. Dar am învățat că secretul nu stă în a-i cere unui copil să se uite la tine; fotografia înseamnă, înainte de toate, răbdare. Am așteptat momentul în care s-a simțit în largul lui și am reușit să-i surprind acea privire sinceră pe care părinții se temeau că o vom rata.

Rezultatul? Am reușit să-i „fur” cele mai autentice sclipiri, acelea care spun totul despre el la 2 ani. Să crești mare și curios, micule Matias! 🧸

Mâine sărbătorim 2 ani 💙Am pregătit un decor special, plin de culoare și povesti, inspirat din lumea lui Bluey și a fami...
16/01/2026

Mâine sărbătorim 2 ani 💙

Am pregătit un decor special, plin de culoare și povesti, inspirat din lumea lui Bluey și a familiei sale.
A fost creat cu drag de mine, fiecare detaliu gândit să aducă bucurie și să surprindă expresiile copiilor.
Culorile vesele, figurinele jucăușe și cifra doi ne spun doar atât: să fie o zi plină de zâmbete și amintiri frumoase.✨✨

Sedințe foto de Craciun 2025🎄🎁📸✨ Două Povești, O Singură Amintire Magică. Agenda de Crăciun este DESCHISĂ!Dragii mei, în...
05/12/2025

Sedințe foto de Craciun 2025🎄🎁📸

✨ Două Povești, O Singură Amintire Magică.

Agenda de Crăciun este DESCHISĂ!

Dragii mei, în sfârșit pot să vă spun: e gata! Am muncit cu inima și cu mult, mult suflet la ele. Când le-am văzut finalizate, am plâns de fericire ca un copil. Sunt exact așa cm le-am visat și sunt gata să vă găzduiască cele mai frumoase amintiri de sărbători!

Vă invit în două spații unde magia Crăciunului prinde viață, departe de decorurile banale.

❄️ Visul Nordic: Eleganță și Farmec Feeric

O atmosferă elegantă și feerică: zăpadă pufoasă, luminițe calde, brăduți minimaliști și felinare. Perfect pentru portrete pline de grație și momente atemporale.

🍪 Bucătăria Festivă: Inima Caldă a Crăciunului

Decorul care simulează inima casei în Ajun. Ideal pentru cuplurile care caută o imagine romantică sau pentru familii care vor să capteze bucuria autentică a copiilor jucându-se. Aici, vom surprinde emoția simplă a timpului petrecut împreună.

🗓️ Programarea ta de Crăciun

Vă aștept cu drag să scriem împreună aceste amintiri prețioase. Agenda este oficial deschisă!

Intervale disponibile în Decembrie:

✔️8 - 13 Decembrie (Luni - Sâmbătă)

✔️15 - 20 Decembrie (Luni - Sâmbătă)

✔️22 - 23 Decembrie (Luni - Marți)

✔️27 Decembrie și 29 Decembrie

‼️ Daca exista cerere, se poate stabili si pentru Ianuarie.

Rezervarea se face in baza unei facturi de avans. Valoarea acesteia este de 200 lei.

📍Sector 2, București

🚗loc de parcare inclus

Pentru detalii sau programări nu ezitați sa ma contactați in privat.

✨ De ce „Glow-ul” de pe stradă e inamicul din studio. (Citește asta înainte de ședința foto!) 👇Prin practicǎ și studiu, ...
27/11/2025

✨ De ce „Glow-ul” de pe stradă e inamicul din studio. (Citește asta înainte de ședința foto!) 👇
Prin practicǎ și studiu, am învățat un lucru clar: machiajul de zi cu zi și machiajul de fotografie sunt două limbi complet diferite. 📸💄
Am analizat și am văzut la multe femei, inclusiv și la vedete (da, pățesc și ele asta și cu siguranțǎ ai văzut și tu acele pete albe ciudate pe fațǎ)cum sunt aranjate și aratǎ superb în lumina naturalǎ, dar când se folosește blițul, magia dispare. De ce? Pentru că aparatul foto „vede” texturile mult mai agresiv decât ochiul uman.
👉 Swipe stânga prin carusel. Ți-am explicat simplu, pas cu pas, care este acea greșeală care transformă un ten fin într-unul care pare transpirat sau... alb ca varul.
💡 Spoiler alert (Slide 5): Există un ingredient în crema ta de față care îmi poate da bătăi de cap uriașe la editare (și ție o față mult prea albă în poze). Asigură-te că nu îl porți în ziua ședinței!
Eu sunt aici să te pun în cea mai bună lumină – la propriu și la figurat.
Tu ai pățit vreodată să te machiezi frumos și să nu-ți placă cm a ieșit in pozele cu bliț?Spune-mi în comentarii! 👇



📌Într-o lume grăbită, e esențial să găsim acele locuri și acei oameni care ne oferă o pauză de la agitație. Am ales să f...
25/11/2025

📌Într-o lume grăbită, e esențial să găsim acele locuri și acei oameni care ne oferă o pauză de la agitație.

Am ales să fotografiez acest spațiu pentru a ilustra exact asta:
 un moment de liniște, de îngrijire și de regăsire.🧘

Sper ca aceste imagini să vă transmită acea senzație de relaxare profundă pe care o căutăm cu toții.

Aaa şi am mai observat ceva foarte important

Atunci când un om își iubește munca, se vede :
◽️în modul în care aranjează un prosop,
◽️în lumina din încăpere,
◽️în modul în care te privește
Și lista tot poate continua.

În acest cabinet am vrut să surprind ce contează cel mai mult: oameni care au grijă de oameni.
Mulțumesc mult, .80 , pentru această colaborare plină de suflet!

M-aș bucura enorm să descopăr și alte afaceri create cu atâta pasiune! 🤍
🧩Dacă rezonează stilul meu cu viziunea voastră, lăsați-mi un mesaj. Sunt gata de un nou proiect plin de suflet!🤍

🧶Îmi place clipa aceea în care timiditatea dispare.De obicei începe cu un „vai, nu știu să stau la poză”, și se termină ...
20/11/2025

🧶Îmi place clipa aceea în care timiditatea dispare.

De obicei începe cu un „vai, nu știu să stau la poză”, și se termină cu un portret pe care îl iubesc și eu dar și ei.

Tot ce trebuie e un mic impuls ca să se relaxeze — un joc, o frază, o distragere.
După aceea, expresiile vin singure.
Așa că nu, n-am întâlnit oameni nefotogenici. Doar oameni care nu s-au văzut încă prin ochii potriviți.



Address

Bucharest

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Lili Sandu Photography posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Share

Category