07/10/2026
Mă bucur să văd că, atunci când există voință, se găsesc resurse și soluții, inclusiv pentru majorarea indemnizațiilor membrilor anumitor consilii de administrație.
Este o dovadă că, inclusiv într-o perioadă în care reducerea cheltuielilor este o prioritate, există flexibilitate atunci când un domeniu este considerat important și când performanța este apreciată. Mi-aș dori ca aceeași preocupare și aceeași deschidere să existe și pentru serviciile de urgență și salvare montană, acolo unde performanța se măsoară, înainte de toate, în vieți salvate.
La nivel național, Salvamont funcționează cu un grad de acoperire operațională de aproximativ 17,5%, dar asigură un grad de răspuns de 100%. Acest lucru este posibil prin efortul unor echipe care lucrează cu scheme de personal mult sub necesarul real, într-un domeniu cu un nivel ridicat de responsabilitate, pregătire și risc.
Este timpul ca salarizarea salvatorilor montani și posibilitatea ocupării posturilor necesare funcționării serviciilor să primească atenția pe care realitatea din teren o impune. Menținerea unor echipe complete, atragerea oamenilor bine pregătiți și păstrarea lor în sistem depind direct de aceste decizii.
Poate că Salvamontul și serviciile de urgență nu sunt profitabile în sens financiar și nu aduc venituri directe la buget, dar atunci apare o întrebare simplă: cât valorează viața unui om? Și câte vieți trebuie salvate pentru ca, în ochii unora, aceste servicii publice să devină suficient de „profitabile” și importante încât atenția, resursele și deciziile să se îndrepte și către ele?
Dacă pentru anumite consilii de administrație s-au găsit resurse și soluții, sper ca aceeași determinare să existe și pentru Salvamont. În salvarea montană, finanțarea posturilor și o salarizare corespunzătoare înseamnă mai mulți salvatori disponibili, echipe complete și o capacitate mai bună de intervenție. Iar, în final, aceste decizii se măsoară în intervenții realizate la timp și în vieți salvate.
