31/05/2026
7 zile. 7 postări. Și o mulțime de gânduri.
Dacă mi-ar fi spus cineva acum o săptămână că o să scriu în fiecare zi pe pagină, probabil aș fi zâmbit neîncrezătoare. Nu pentru că n-ar fi fost cuvintele la mine, ci pentru că timpul e mereu scurt, iar prioritățile se adună. Însă provocarea asta nu a fost despre a învăța să scriu, ci despre a accepta să merg mult mai departe decât de obicei. A fost intens, pentru că am ales să cobor în profunzime și să aduc la suprafață lucrurile care contează cu adevărat.
Cine mă cunoaște știe că, deși eu sunt vocea din spatele Milica Dragan Photography, mereu am preferat să rămân discretă, în spatele camerei. Am crezut tot timpul că este de ajuns să las fotografiile să vorbească în locul meu și să arate profesionalismul din spate.
Dar zilele astea s-a întâmplat ceva tare frumos. Citind poveștile fetelor care au participat, atât de deschise și autentice în cursa asta a visurilor, parcă m-am molipsit de la ele. M-au inspirat să scot de la naftalină emoții și amintiri pe care, din discreție, le țineam doar pentru mine. Mi-am amintit cu atâta drag de unde am plecat, de momentele din trecut și de valorile simple care stau, de fapt, la baza fiecărui cadru pe care îl surprind.
Până la urmă, am înțeles că e tare bine să lași oamenii să te cunoască exact așa cm ești. Iar adevărul este că exact asta caut și eu de la oamenii care vin în fața aparatului meu: vreau să le surprind povestea autentică, așa cm este ea, liberă și plină de viață.
A fost o experiență interesantă și mă bucur că am dus-o la capăt. Săptămâna asta s-a încheiat, dar mie mi-a adus o stare tare bună și o direcție clară pentru tot ce urmează. Mulțumesc, Széles Nagy Zita, pentru ghiontul ăsta de care aveam nevoie!
Voi cm stați cu provocările? Le acceptați când apar sau le mai amânați?
